Franța, Regatul Unit și celelalte țări europene membre în Consiliul de Securitate al ONU au cerut Israelului să oprească extinderea coloniilor sale în Cisiordania, informează agenția EFE.
- Publicitate -
Ambasadorul Franței la ONU, Jerome Bonnafont, a citit o declarație comună în numele Franței, Regatului Unit, Greciei, Danemarcei și Letoniei, cu câteva minute înainte de începerea unei sesiuni a Consiliului de Securitate privind situația din teritoriile palestiniene ocupate.
„Solicităm guvernului israelian să pună capăt extinderii așezărilor și a prerogativelor administrative ale acestora, să garanteze responsabilitatea pentru violențele comise de coloniști și să investigheze denunțurile împotriva forțelor israeliene", a spus diplomatul francez.