Duminică, 07 Iunie 2026

"Taurus", noua rachetă de croazieră pe care Coreea de Sud vrea să o folosească în caz de război cu regimul de la Phenian

de Cuget Liber Miercuri, 13 Septembrie 2017 202 1 min citire
"Taurus", noua rachetă de croazieră pe care Coreea de Sud vrea să o folosească în caz de război cu regimul de la Phenian
"Taurus" este numele unei noi rachete de croazieră pe care Coreea de Sud o va folosi pentru a-și întări capacitatea de apărare în cazul unui război cu regimul lui Kim Jong-un.
Un prim test al rachetei a avut loc miercuri, relatează The Telegraph. "Taurus" a fost lansată de un avion de luptă F-15 și a străbătut o cursă de obstacole la altitudine joasă înainte de a atinge o țintă poziționată pe coasta de vest a țării.
Racheta, produsă de Taurus Systems din Germania, are o rază maximă de acțiune de 500 de kilometri și este echipată cu tehnologie stealth care o face să nu poată fi detectată de radare înainte de a lovi țintele nord-coreene, au explicat surse din Ministerul Apărării de la Seul.
Coreea de Nord a declarat miercuri că își va accelera programele militare interzise, ca răspuns la sancțiunile impuse de Consiliul de Securitate al ONU în urma celui de-al șaselea test nuclear, catalogându-le drept "malefice".
După lansarea a două rachete intercontinentale în iulie, Coreea de Nord a realizat la 3 septembrie cel de-al șaselea său test nuclear, cel mai puternic de până acum. Phenianul susține că a fost o bombă H, suficient de mică pentru a putea fi montată pe o rachetă.
Taguri
Articolul anterior Horoscop
Articolul următor Mii de locuri de muncă vacante pentru șomeri. Iată ce se caută!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei