Noile taxe vamale aplicate de SUA produselor din Uniunea Europeană ar putea costa Polonia circa 2,16 miliarde de dolari, a afirmat premierul polonez Donald Tusk, citat de agenţia Reuters.
- Publicitate -
„Pierderile vor fi semnificative de ambele părţi ale Atlanticului, dar un acord comercial dur este mai bun decât un război fără sens al taxelor vamale între aliaţi", a precizat Tusk.
Preşedintele american Donald Trump şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au ajuns la o înţelegere prin care SUA taxează cu 15% importurile din UE.
Polonia nu exportă multe produse direct în SUA, nici nu importă multe tipuri de mărfuri americane, însă se aşteaptă să sufere efecte indirecte, deoarece companiile poloneze sunt de multe ori subcontractante. De exemplu, exportă piese auto în Germania, care la rândul său exportă automobile în Statele Unite.