Iulia Timoșenko, a cărei numire la conducerea guvernului a fost aprobată ieri de Parlament după o tentativă eșuată de săptămâna trecută, a promis că va apăra idealurile revoluției din 2004, de apropiere și în cele din urmă aderare la Uniunea Europeană și la NATO, transmite Reuters.
- Publicitate -
Noul premier a declarat că prioritățile sale vor fi să diminueze corupția încă răspândită în Ucraina, la 16 ani de la obținerea independenței față de Uniunea Sovietică, și să continue reformele economice, judiciare și politice, inclusiv un program "curat" de privatizare.
Parlamentul ucrainean a aprobat marți numirea Iuliei Timoșenko în funcția de prim-ministru, deschizând calea revenirii sale la putere la doi ani după ce fusese demisă din aceeași funcție.
În total, 226 de deputați prooccidentali din Blocul Timoșenko și din partidul prezidențial, adică exact majoritatea din cele 450 de locuri ale Parlamentului, au susținut candidatura lui Timoșenko.
Un deputat prooccidental s-a abținut de la vot, iar un altul era absent. Celelalte partide au boicotat votul.