Vineri, 05 Iunie 2026

Trei ani de la tsunamiul devastator și accidentul nuclear de la Fukushima

de Cuget Liber Miercuri, 12 Martie 2014 149 1 min citire
Trei ani de la tsunamiul devastator și accidentul nuclear de la Fukushima
Japonia, trei ani de la tsunamiul devastator și accidentul nuclear de la Fukushima
Japonezii au ținut marți un minut de reculegere pentru a comemora tragedia produsă la 11 martie 2011, când un seism, un tsunami uriaș și un accident nuclear s-au soldat cu circa 20.000 de morți și au afectat serios întreaga regiune Fukushima, relatează AFP.
O ceremonie oficială națională a avut loc la Tokyo în prezența cuplului imperial și a premierului Shinzo Abe în amintirea persoanelor care și-au pierdut viața din cauza valului gigantic care a lovit de-a lungul litoralului prefecturilor Miyagi, Iwate și Fukushima, un nume care este acum sinonim cu dezastrul atomic. Împăratul Akihito a transmis condoleanțele sale profunde celor peste 20.000 de victime decedate sau dispărute în aceeași zi sau mai târziu, din cauza urmărilor nefaste ale triplei drame.
Trei ani au trecut de atunci, dar pe teren reconstrucția avansează cu greutate, iar cadavrele celor 18.517 de persoane luate imediat de valuri nu au fost în totalitate recuperate. 'Părinții noștri sunt în continuare dați dispăruți. Nu cred că îi mai putem găsi, dar am venit pentru a participa la căutări pentru că vrem să facem ceva pentru a ajuta', a afirmat Miho Suzuki, fostă locuitoare a orașului evacuat Namie.
În jur de 270.000 de persoane nu au reușit încă să se întoarcă la locuințele lor, distruse de valul tsunami sau devenite de nelocuit din cauza radioactivității. Aproape 100.000, în general persoane vârstnice, trăiesc în continuare în adăposturi improvizate prefabricate unde suferă din cauza promiscuității. În ciuda promisiunilor repetate ale guvernului, mulți dintre ei riscă să își mai petreacă și câțiva ani în aceleași condiții. Doar 3,5% din casele permanente promise au fost construite în provinciile Iwate și Miyagi, scrie Agerpres.
Taguri
Articolul anterior Ianukovici: Sunt în continuare președintele legitim al Ucrainei, dar și șeful armatei. Mă voi întoarce curând la Kiev
Articolul următor Cât de legale sunt "CARACATIȚELE"? Ce trebuie să faci dacă ți-a fost RIDICATĂ MAȘINA? Șeful Poliției Locale vă răspunde la întrebări

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei