Două persoane au fost arestate la Londra sub acuzația că au ținut sechestrate trei femei, una dintre ele de peste 30 de ani. Agenții Scotland Yard au fost sesizați de o asociație de caritate în legătură cu sechestrarea a trei femei la o adresă din Londra, relatează Sky News.
- Publicitate -
În clădirea suspectă poliția a găsit trei femei: una în vârstă de 69 de ani de origine malaysiană, o irlandeză în vârstă de 57 de ani și o britanică în vârstă de 30 de ani.
Cele trei femei, care erau foarte traumatizate, erau folosite la treburi casnice de proprietarii locuinței, un bărbat și o femeie de 67 de ani. Cei doi suspecți au fost arestați. Una dintre femeile eliberate le-a spus polițiștilor că a fost sechestrată de peste 30 de ani, scrie Mediafax.