Duminică, 07 Iunie 2026

Trei jurnaliști libanezi uciși într-un atac aerian în sudul Libanului

de Antonia IVAN Sâmbătă, 28 Martie 2026 54 < 1 min citire
Trei jurnaliști libanezi uciși într-un atac aerian în sudul Libanului
Trei jurnaliști libanezi și-au pierdut viața sâmbătă, după ce vehiculul în care se aflau a fost lovit într-un atac aerian israelian în sudul Libanului, potrivit unor surse citate de AFP.
Printre victime se numără o corespondentă a postului Al-Mayadeen și un reporter al televiziunii Al-Manar, ambele instituții media apropiate de gruparea Hezbollah. În urma atacului din regiunea Jezzine, a murit și un cameraman, fratele jurnalistei.
Decesele au fost confirmate de cele două posturi de televiziune, care au transmis informațiile prin canalele proprii. Potrivit Reuters, cel puțin doi jurnaliști au fost uciși în urma loviturii asupra mașinii în care se aflau.
Până în acest moment, armata israeliană nu a oferit un punct de vedere oficial cu privire la incident. Situația din zonă rămâne tensionată, iar circumstanțele exacte ale atacului urmează să fie clarificate, potrivit ȘtirileProTV.ro.
Taguri
Articolul anterior Sute de constănțeni s-au alăturat mișcării globale „Ora Pământului”
Articolul următor Concert extraordinar prepascal la Biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța, la lumina lumânărilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei