Duminică, 07 Iunie 2026

Turcia ratifică acordul de securitate cu guvernul libian recunoscut internațional

de Cuget Liber Luni, 23 Decembrie 2019 258 < 1 min citire
Turcia ratifică acordul de securitate cu guvernul libian recunoscut internațional
Parlamentul turc a ratificat, sâmbătă, un acord de cooperare militară și în domeniul securității încheiat cu guvernul libian de uniune națională susținut de ONU, relatează DPA. 
Ankara susține guvernul de la Tripoli împotriva forțelor mareșalului Khalifa Haftar din estul Libiei, cu care se luptă din luna aprilie pentru preluarea capitalei. 
Pactul militar deschide drumul pentru desfășurarea de către Turcia de personal militar de instruire și echipamente în Libia la cerere, potrivit agenției Anadolu. 
Acordul acoperă și împărtășirea de informații din domeniul securității și permite Turciei să efectueze manevre militare comune cu armata guvernului de uniune, precum și să trimită în Libia arme și vehicule militare dacă i se vor solicita. 
Turcia s-a angajat, de asemenea, să contribuie la crearea unei forțe de securitate care să aibă responsabilități de poliție și militare în Libia, adaugă Anadolu.
Taguri
Articolul anterior Liderii a patru state din Balcani, discuții despre libera circulație a forței de muncă
Articolul următor Exporturile de produse de panificație au crescut cu 20% în acest an

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei