Mai mulţi turişti care îşi petreceau vacanţa în Delta Dunării au rămas blocaţi cu barca în noroi. Canalele folosite la transport au secat şi s-au transformat în mlaştini. Oamenii n-au avut încotro decât să coboare în mâl şi să împingă ambarcaţiunea, potrivit
Antena3.ro"Veniţi în Delta Dunării, dragi turişti. Vă aşteaptă o experienţă foarte inedită. Nu găsiţi aşa ceva nicăieri", spune una dintre turistele care au rămas blocate cu barca pe Lacul Periteaşca.
- Publicitate -
Turiştii care au rămas blocaţi în apropiere de Gura Portiţiei, au reuşit în cele din urmă să ajungă cu barca la apă mai adâncă şi şi-au continuat drumul.
"Apa trebuia să fie cel puţin jumătate de metru mai sus. Şi uite cât e de scăzută acum. Toată vara a plouat de...nu ştiu să zic...de trei ori şi atunci a plouat 20 de minute, un sfert de oră...Trebuiau să decolmateze canelele, trebuiau să facă ceva, dar nu au făcut nimic, ştiu doar bani să ia pe fel şi fel de taxe, în schimb să facă ceva pentru Deltă, nimic", a spus un barcagiu.