Rusia și Turkmenistanul au căzut ieri de acord ca începând din ianuarie să fie reluate livrările de gaz turkmen către Rusia, suspendate din luna aprilie, la un preț calculat conform unei formule ce se raportează la piața energetică europeană, potrivit RIA Novosti.
- Publicitate -
În timpul vizitei președintelui rus la Așhabad, Rusia și Turkmenistanul au ajuns la un acord de reluare a livrărilor de gaz turkmen în Rusia "începând cu 1 ianuarie și nu mai târziu de 10 ianuarie 2010" în volum de 30 de miliarde metri cubi pe an.
Președintele rus, Dmitri Medvedev, și omologul său turkmen, Gurbangulî Berdîmuhamedov, au semnat ieri, la Așahabad, acordul de extindere a cooperării strategice în domeniul energetic și de construcție a mașinilor. Vicepremierul rus Igor Secin a explicat că acest acord presupune "extinderea cooperării în domeniile strategice ale sectorului economic, adică energia și construcțiile de mașini, ceea ce înseamnă nu doar cooperarea în domeniul gazelor, ci și al petrolului și electroenergeticii. Acest document este mult mai diversificat", a precizat Secin.
De asemenea, Rusia și Turkmenistanul s-au înțeles să realizeze în comun proiectul de construcție a gazoductului caspic, precum și conducta Est-Vest, a declarat vicepreședintele Gazpromului, Aleksandr Medvedev.
Vicepreședintele monopolului rusesc al gazelor naturale a mai spus că Turkmenistanul va furniza Rusiei gaze naturale în baza unui preț care va corespunde criteriilor pieței energetice europene.