Sâmbătă, 06 Iunie 2026

UE, în fața celei mai grave crize economice

de Cuget Liber Marţi, 03 Martie 2009 507 < 1 min citire
Criza financiară globală actuală marchează cea mai puternică încetinire a creșterii economice din istoria recentă și unele dintre noile membre ale Uniunii Europene (UE) au fost afectate sever, au spus mai mulți oficiali, scrie Reuters.
UE se folosește de toate metodele posibile pentru ajutorarea statelor afectate și va avea ca obiectiv principal lupta împotriva protecționismului, care ar dăuna regiunii.
Monedele statelor din Europa Centrală s-au depreciat puternic ieri, după ce liderii UE au ajuns la un consens duminică, în urma unui summit, pentru ajutorarea statelor nevoiașe, în timp ce au respins ideea unui pachet coordonat de salvare a întregii regiuni.
"Nu există dubii că ne confruntăm cu cea mai severă criză financiară și economică din ultimii zeci de ani", a declarat președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în cadrul unei conferințe ce marchează a cincea aniversare a lărgirii UE către Europa de Est.
Articolul anterior Apele Române pregătesc plajele pentru sezonul estival
Articolul următor A treia condamnare la moarte pentru vărul lui Saddam

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei