Uniunea Europeană nu a găsit nicio dovadă care să confirme acuzațiile ruse potrivit cărora Ucraina a furat gaz rusesc destinat clienților europeni, a declarat ieri comisarul european pentru energie, Andris Pielbags, citat de AFP.
- Publicitate -
"Nu am nicio dovadă că Ucraina a luat gaz fără să fie autorizată", a declarat Piebalgs în timpul unei conferințe de presă comune la Kiev, cu premierul ucrainean Iulia Timoșenko.
Piebalgs a salutat acordurile ruso-ucrainene privind livrările de gaz, care au permis reluarea aprovizionării cu combustibil a Europei, și le-a calificat drept un "imens pas înainte".
Comisarul european a declarat că acordurile au fost semnate pe o perioadă de 10 ani, ceea ce, în opinia lui, va feri consumatorii din Uniunea Europeană de conflictele comerciale care afectează aproape în mod frecvent livrările de gaz rusesc spre țările europene.