Duminică, 07 Iunie 2026

Un american poartă povara deşeurilor pe care le generează într-o lună

de Mircea GHIȚĂ Joi, 26 Mai 2022 147 1 min citire
Un american poartă povara deşeurilor pe care le generează într-o lună
Un activist de mediu din Statele Unite se plimbă păşind anevoios pe străzile luxoase din Beverly Hills, cărând aproape 30 de kilograme de deşeuri pe care şi le-a depozitat cu meticulozitate în costumul său transparent din plastic de la începutul unui proiect educaţional pe care îl conduce, relatează miercuri AFP.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, deşeurile sunt departe de ochi, de minte. Le aruncăm la gunoi şi nu ne mai gândim niciodată la ele. Am vrut să găsesc o modalitate vizuală de a ajuta oamenii să înţeleagă cu adevărat ce reprezintă deşeurile pe care le acumulăm", a explicat Rob Greenfield pentru AFP.
În cadrul provocării sale, el a decis să transporte asupra sa toate deşeurile pe care le generează timp de o lună întreagă, plimbându-se pe străzile din Los Angeles pentru a-i sensibiliza pe cei pe care îi întâlneşte în cale.
Ajuns aproape de sfârşitul experimentului, Rob Greenfield poartă cu el 28 de kilograme de deşeuri, în principal ambalaje, pe care le transportă în buzunarele uriaşe ataşate pe membre, burtă şi spate.
Picioarele lui sunt atât de pline de deşeuri încât are un mers asemănător cu cel al unui robot, efect potenţat de sunetul metalic al cutiilor goale care se ciocnesc unele de altele în timp ce trece prin faţa unui butic de lux.
În medie, o persoană creează peste două kilograme de deşeuri pe zi, aşa că acest costum trebuie să poată suporta multă greutate", a explicat activistul de mediu.
Taguri
Articolul anterior Zeci de percheziţii, dintre care 25 la Constanţa, într-un amplu dosar
Articolul următor 71 de nave și-au anunțat sosirea în porturile maritime românești

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei