Duminică, 07 Iunie 2026

Un câine a murit de epuizare, după ce a salvat șapte persoane după cutremurul din Ecuador

de Cuget Liber Marţi, 26 Aprilie 2016 170 1 min citire
Un câine a murit de epuizare, după ce a salvat șapte persoane după cutremurul din Ecuador
Dayko, un câine care făcea parte din corpul de pompieri al orașului Ibarra, din nordul Ecuadorului, a murit după o săptămână de epuizare, în care a căutat și a salvat victime de sub dărâmături în urma cutremurului devastator din această țară, relatează ziarul online spaniol ABC.Unitatea la care era repartizat patrupedul a anunțat că, datorită eforturilor lui Dayko, a reușit să salveze 7 persoane din provincia de coastă Pedernales, blocate sub dărâmături în urma cutremurului de magnitudinea 7,8 care a afectat Ecuadorul.
Corpul de Pompieri din Ibarra a specificat pe pagina sa de Facebook că Dayko a murit din cauza oboselii, deshidratării și diferitelor leziuni suferite în operațiunile de căutare printre dărâmături a supraviețuitorilor. În pofida atenției pompierilor și îngrijirii veterinarilor, Dayko a murit joi după un infarct.
"Dayko era un câine din rasa labrador în vârstă de 4 ani, care a intrat la școala canină în urmă cu aproape 3 ani și jumătate și care a primit de-a lungul activității sale numeroase certificate naționale și internaționale", a scris șeful unității din Ibarra, comandantul Jorge Ortega.
Dayko a fost îngropat în incinta unității, într-o ceremonie la care au participat colegi pompieri și alți câini ai echipei de salvare, se arată în comunicat, scrie Agerpres.
Taguri
Articolul anterior S-a întocmit dosar penal pentru scurgerile de informații din dosarul Colectiv
Articolul următor Alegeri locale 2016. PSD Constanța își depune dosarele de candidaturi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei