Un agent principal de poliție de la Secția 5 Constanța a fost depistat în trafic având în portbagajul mașinii 4.000 de pachete de țigări, pentru care nu avea documente de proveniență.
- Publicitate -
Luni seara, în urma unui control de rutină, polițiștii din cadrul Direcției Poliției de Frontieră l-au oprit, în trafic, la Medgidia, pe agentul principal Bogdan Manea. În mașina polițistului, mai precis în portbagaj, au fost găsite 4.000 pachete de țigări pentru care nu deținea documente justificative. Polițistul a fost reținut și cazul a fost preluat spre cercetare de procurorii DIICOT Constanța, existând suspiciuni privind impli-carea polițistului în contrabandă cu țigări.
Reamintim că, în luna septembrie 2007, agentul de poliție Bogdan Manea a fost autorul unui scandal petrecut în apartamentul fostei sale prietene. De altfel, el a fost în vizorul Consiliul de Disciplină al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța și s-a ales cu diminuarea drepturilor salariale cu 5%, pe o perioadă de trei luni. Sancțiunea a fost aplicată după cercetări preliminare, efectuate de un ofițer, care a concluzionat că Manea a avut un comportament neadecvat și a încălcat codul de conduită al polițistului. Cu câteva luni înainte, Bogdan Manea se despărțise de prietena lui, Gabriela Costin. Tânăra susținea că, deși i-a explicat foarte clar bărbatului că nu are de gând să se împace cu el, polițistul a continuat să o caute. Așa s-a întâmplat și în dimineața zilei de 15 septembrie 2007, când bărbatul s-a dus la fosta sa iubită. Pentru că nu a găsit-o acasă, Manea s-a enervat atât de tare încât a luat în brațe televizorul femeii și l-a aruncat pe podea, făcându-l praf. Prietena Gabrielei, care se afla în apartament și a asistat la criza de furie a polițistului, a sunat la 112 și a cerut ajutor. Același comportament agresiv l-a avut polițistul și în urmă cu patru luni față de fosta sa prietenă. Atunci, Gabriela Costin ar fi fost lovită de Manea în fața unei terase din stațiunea Mamaia, după ce l-a observat cu o altă femeie și l-a luat la întrebări. Pentru că se afla la prima abatere, Manea nu a fost atunci cercetat disciplinar.