Duminică, 07 Iunie 2026

Un turist a devenit erou în Amsterdam. A imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane

de Oana CHIRANA Vineri, 28 Martie 2025 458 2 min citire
Un turist a devenit erou în Amsterdam. A imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane
Un turist britanic a fost lăudat pentru curajul său după ce a imobilizat un bărbat înarmat cu un cuțit, care a rănit cinci persoane, într-un atac violent în centrul Amsterdamului.
Turistul britanic a acționat rapid și a reușit să împiedice atacatorul să mai comită alte fapte de violență, fiind salutat de autorități și numit un „adevărat erou” pentru gestul său de mare curaj.
Atacul a avut loc ieri după-amiază, în apropierea Pieței Dam, când un bărbat a înjunghiat cinci persoane, inclusiv doi americani. Un martor ocular a relatat că a văzut un „cuțit de cel puțin 10 centimetri” înfipt în spatele unei fete, potrivit Daily Mail, citat de Adevărul.
Poliția a confirmat că atacatorul a folosit mai multe cuțite, însă motivele acestuia rămân neclare, iar autoritățile nu au oferit detalii suplimentare până acum. Se suspectează că victimele au fost alese la întâmplare.
Martorii au spus că bărbatul care a intervenit a reușit să-l imobilizeze pe atacator înainte de sosirea poliției. „A făcut o treabă excelentă. Suntem foarte mândri de el, dar trebuie să subliniem că acest tip de intervenție implică riscuri și nu este recomandat majorității oamenilor care nu sunt antrenați pentru astfel de situații", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Amsterdam.
Maarten Brinkm, liderul sindicatului polițiștilor, a adăugat: „Este un adevărat erou. Cetățeanul erou merită laude mari".
Reacțiile pozitive nu au întârziat să apară pe rețelele sociale: „Respect pentru acest om. Avem nevoie de mai mulți eroi ca el". Un alt comentariu spunea: „Un erou, acest om merită o medalie!”
Atacatorul a fost prins la sol în fața unui restaurant fast-food, după ce mai mulți trecători l-au doborât. Un angajat al localului a relatat: „Se pare că cineva l-a lovit și i-a rupt glezna. A fost lovit de mai mulți oameni pentru că încerca să fugă."
Suspectul, un bărbat din Europa de Est, în jur de 40 de ani, a fost găsit cazat într-un hotel din Amsterdam, care a fost ulterior percheziționat de forțele speciale. Detalii suplimentare nu au fost confirmate de autorități.
Printre victime se numără un cuplu american de 67 și 69 de ani, un polonez de 26 de ani, care a fost deja externat din spital, o belgiană de 73 de ani și o tânără de 19 ani din Amsterdam. Poliția a securizat zona din jurul Pieței Dam pentru a permite aterizarea unui elicopter de urgență.
Ministrul Justiției și Securității, David van Weel, a declarat că este prea devreme pentru a specula despre motivațiile atacului, investigația fiind încă în desfășurare.
Taguri
Articolul anterior Și-a închiriat mașina de lux pentru 10.000 de lei, dar după câteva zile a avut parte de un șoc
Articolul următor HOROSCOP. Ce prevăd astrele pentru ultima sâmbătă a lui Mărțișor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei