Luni, 08 Iunie 2026

Uniunea Europeană se oferă să cumpere gaze pentru regiunea separatistă Transnistria

de Sorin MIHALACHE Marţi, 28 Ianuarie 2025 75 1 min citire
Uniunea Europeană se oferă să cumpere gaze pentru regiunea separatistă Transnistria
Uniunea Europeană a oferit un ajutor de urgenţă de 30 de milioane de euro pentru achiziţionarea de gaze destinate regiunii separatiste Transnistria din estul Republicii Moldova, după ce Rusia şi-a oprit livrările de gaze de la 1 ianuarie, relatează agenţia AFP.
Pur şi simplu nu putem accepta ca locuitori de pe continentul nostru să fie privaţi de serviciile cele mai esenţiale", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Vom livra gaze locuitorilor din Transnistria şi le vom restabili accesul la electricitate şi căldură", a asigurat şefa executivului european.
Regiunea separatistă prorusă, cu aproape jumătate de milion de locuitori, se confruntă cu întreruperi de agent termic, căldură şi electricitate de aproape o lună.
Transnistria, care nu se află sub jurisdicţia Chişinăului din anii 90, era aprovizionată gratuit de compania rusă Gazprom pentru a-i susţine pe separatişti, dar aceste gaze tranzitau Ucraina, care nu a mai reînnoit contractul dintre Kiev şi Moscova ce a expirat la 1 ianuarie, ceea ce a dus la întreruperi de căldură şi curent electric.
Până acum, Republica Moldova a fost ferită de întreruperi datorită importurilor de electricitate şi gaze din România.
Manifestaţii au avut loc pentru a determina guvernul central de la Chişinău să faciliteze livrările de gaze ruseşti şi să pună capăt crizei energetice în stânga Nistrului, potrivit media de la Tiraspol. Chişinăul a oferit de la început soluţii pentru rezolvarea crizei energetice şi umanitare din regiune, dar regimul de la Tiraspol nu a răspuns la aceste iniţiative, făcând jocul Moscovei şi aşteptând ajutor umanitar din partea Rusiei.
Bruxelles-ul a spus că această asistenţă este un prim pas pentru a ajuta Republica Moldova să depăşească criza, un pachet financiar mult mai important fiind aşteptat în săptămânile următoare.
Taguri
Articolul anterior Astăzi, protest al muncitorilor din Şantierul Naval Damen 2 Mai Mangalia
Articolul următor Danemarca va aloca două miliarde de euro pentru securitate în Arctica şi Atlanticul de Nord

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei