Duminică, 07 Iunie 2026

Vaticanul a anulat căsătoria unui fost președinte italian

de Cuget Liber Miercuri, 17 Octombrie 2007 274 3 min citire
Vaticanul a anulat căsătoria fostului președinte italian Francesco Cossiga, în vârstă de 79 de ani, tată a doi copii, cu soția sa de care s-a separat în 1993, afirmă ziaristul Bruno Vespa într-o carte care urmează să fie publicată în Italia, transmite AFP.
Papa Benedict al XVI-lea și-a dat acordul pentru anularea căsătoriei prin intermediul unei comisii speciale a tribunalului Rote, instanța judiciară a Vaticanului însărcinată cu procesele de anulare, explică Bruno Vespa în cartea sa intitulată "Dragoste și putere, un secol de istorie a Italiei".
În prezent senator pe viață, Francesco Cossiga a fost președinte din 1985 până în 1992, după o carieră lungă în partidul Democrația Creștină. El a ocupat și funcția de ministru de interne în perioada 1976 - 1978. Viața sa personală a rămas însă întotdeauna foarte discretă, iar soția sa Giuseppa Sigurani nu a apărut niciodată în public. Ea a refuzat și să se mute la Quiranal, reședința președinților italieni, amintește Corriere della Sera. Potrivit lui Vespa, cuplul nu se mai înțelegea de mult timp.
Francesco Cossiga și Giuseppa Sigurani s-au căsătorit în 1960 și au avut doi copii: o fată născută în 1961 și un băiat născut în 1963. Cei doi s-au separat în 1993, după încheierea mandatului prezidențial al lui Cossiga. Divorțul civil s-a pronunțat cinci ani mai târziu.
Ambii fiind catolici, ei au depus o cerere pentru anularea căsătoriei și la Vatican, în condițiile în care Biserica Catolică interzice divorțurile. Comisia specială formată în anul 2000, la decizia Papei Ioan Paul al II-lea, a luat o decizie în acest dosar după șapte ani. Nici Cossiga și nici fosta sa soție nu s-au recăsătorit.

Articolul anterior Românașii noștri au pus cizma pe Italia
Articolul următor Cartierul Tomis Plus așteaptă primii locatari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei