Duminică, 07 Iunie 2026

Viitoarele alegeri federale din Germania vor avea loc pe 28 septembrie 2025

de Sorin MIHALACHE Duminică, 25 August 2024 149 < 1 min citire
Viitoarele alegeri federale din Germania vor avea loc pe 28 septembrie 2025
Viitoarele alegeri federale din Germania vor avea loc în ziua de 28 septembrie 2025, potrivit calendarului electoral aprobat de preşedintele Frank-Walter Steinmeier, transmite agenţia DPA. Alegerea datei a fost făcută în urma unei recomandări emise de guvern în iulie, a precizat preşedinţia germană.
Alegerile vor stabili componenţa Bundestagului, camera legislativă inferioară, şi ar putea răsturna balanţa de putere în politica germană, în condiţiile în care sondajele arată o situaţie dificilă pentru coaliţia tripartită a cancelarului social-democrat Olaf Scholz (SPD, Verzi şi liber-democraţi).
În viitorul Bundestag, vor fi mai puţine mandate de distribuit. Prevederile complicate din legea electorală germană fac ca numărul locurilor în Bundestag să nu fie fix, iar după cele mai recente federale în 2021, componenţa camerei a crescut la 733 de membri. Între timp însă, deputaţii au aprobat o reformă electorală sprijinită de coaliţia lui Scholz, reformă ce limitează numărul de locuri la 630.
Taguri
Articolul anterior Mai mulți cetăţeni străini au fost depistați când încercau să treacă ilegal frontiera Nădlac
Articolul următor Ministrul de externe al Ungariei acuză UE de întreruperea livrărilor de petrol din Rusia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei