Președintele rus Vladimir Putin a susținut că cei care s-au aflat în urmă cu un an în fruntea revoltei populare de la Kiev pregăteau asasinarea celui care la acea vreme era încă președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, informează EFE, citată de Agerpres."Ne-a fost clar că se pregătea nu doar sechestrarea lui, ci și că, pentru organizatorii loviturii de stat, era de preferat eliminarea lui fizică", spune liderul de la Kremlin într-un documentar despre anexarea Crimeii de către Rusia, difuzat duminică de televiziunea de stat rusă Rossia.
- Publicitate -
Dând câteva detalii despre modul în care a fost "salvat" Ianukovici, Putin spune în respectivul documentar că forțele speciale ruse au pătruns pe teritoriul Ucrainei, cu ajutorul mai multor elicoptere, pentru a localiza caravana președintelui ucrainean înlăturat de la putere și care se deplasa pe șosea, din orașul natal al lui Ianukovici, Donețk, având ca destinație Crimeea. "Când mi-au arătat harta să văd pe unde mergea, mi-a fost clar că în scurt timp avea să pice într-o ambuscadă. Mai mult, potrivit informațiilor noastre, (la locul ambuscadei) fuseseră amplasate mitraliere de mare calibru, asta ca să nu spun mai multe", a susținut președintele rus.