Premierul ungar Viktor Orban, al cărui partid Fidesz a fost suspendat pe termen nedefinit din Partidul Popular European (PPE), a acuzat această familie politică că dorește să facă parte din structura de putere a Uniunii Europene cu orice costuri, inclusiv prin compromisuri cu stânga, relatează politico.eu.
- Publicitate -
Într-o conferință desfășurată, marți, la Roma, la care au luat parte printre alții politicienii de extremă dreapta Thierry Baudet (Olanda), Marion Marechal (Franța) și Giorgia Meloni (Italia) și numeroși membri ai grupului europarlamentar al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), Orban a descris partidul său, Fidesz, drept "oaia neagră" a Partidului Popular European și a afirmat clar că nu este deranjat de faptul că Fidesz este suspendat din PPE.
"Speranța mea este că PPE se va adapta și va permite noi mișcări. Avem nevoie de noi forțe, nu mai suntem destui, nu avem o majoritate", a spus șeful executivului ungar, care a menționat partidul de extremă dreapta spaniol Vox.
Deși Fidesz este suspendat din PPE, europarlamentarii săi fac în continuare parte din grupul PPE din Parlamentul European.