Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge curând în Europa în chestiuni de asemenea foarte importante, relatează agenţia MTI.
- Publicitate -
„Trăim o perioadă dificilă, suntem pe o mare furtunoasă şi trebuie să navigăm în aceste condiţii, dar vom ajunge în ape mai liniştite", a spus Orban într-un interviu acordat postului public de radio Kossuth. El a fost singurul lider european care s-a bucurat deschis după ce Trump a câştigat alegerile prezidenţiale.
Premierul ungar a estimat că, deşi până la învestirea lui Trump a rămas doar puţin mai mult de o lună, „suntem încă în vremuri periculoase”.
„Guvernele Franţei şi Germaniei au căzut, în timp ce Siria, cea mai mare sursă de migraţie în ultimul deceniu, şi-a văzut guvernul înlăturat", a amintit Orban, care a făcut de asemenea aluzie la încercările preşedintelui american în exerciţiu Joe Biden de a intensifica ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia.