Duminică, 07 Iunie 2026

Viktor Orban pozează în apărătorul culturii creștine a Ungariei

de Cuget Liber Joi, 10 Mai 2018 153 1 min citire
Viktor Orban pozează  în apărătorul culturii creștine  a Ungariei
Prioritatea noului guvern de la Budapesta va fi prezervarea securității și culturii creștine a Ungariei, a declarat Viktor Orban, mandatat de președintele Janos Ader cu formarea echipei guvernamentale după victoria largă obținută de partidul său Fidesz la alegerile din 8 aprilie, relatează Reuters.
Noua Dietă a Ungariei și-a început activitatea cu desemnarea lui Viktor Orban, 54 de ani, la postul de premier. Este vorba de al treilea mandat consecutiv de patru ani.
"Sarcina principală a noului guvern va fi prezervarea securității și culturii creștine a Ungariei", a spus Viktor Orban.
Într-un interviu acordat unui post public de radio, el a declarat că Guvernul său va construi "o democrație creștină".
"O democrație creștină cu rădăcini în tradiția europeană, în care demnitatea umană este esențială și există separarea puterilor", a nuanțat el.
Viktor Orban se află într-un război verbal cu miliardarul americano - evreu George Soros, pe care îl acuză că încearcă să se amestece în viața politică a Ungariei sprijinind activ migrația musulmanilor. Discursul său naționalist, ostil globalizării și migrației, a fost bine primit de populația Ungariei, după cum arată rezultatul alegerilor din aprilie. Vinerea trecută, Viktor Orban a anunțat că va înăspri legislația cu privire la migrație.
"George Soros dispune de o armată de umbre care activează în Ungaria. Vrem să o demascăm. Vrem să demonstrăm că migrația nu este o chestiune de drepturile omului, ci o chestiune de securitate națională", insistă el.
Taguri
Articolul anterior Israel: Guvernul îi dă termen două săptămâni directorului HRW să părăsească țara
Articolul următor Cea mai tranzacționată companie de pe piața de capital

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei