Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat NATO de provocarea unei curse a înarmării pe plan mondial, anunţând totodată consolidarea triadei nucleare a Rusiei cu bombardiere Tu-160M modernizate şi rachete balistice intercontinentale RS-24 Iars, informează agenţia EFE.
- Publicitate -
Putin susţine că „membrii blocului nord-atlantic cheltuiesc în prezent în scopuri militare mai mult decât toate ţările lumii la un loc. De aici rezultă clar cine provoacă de fapt militarizarea globală şi o cursă a înarmărilor".
El a calificat drept „poveşti de groază” argumentele invocate de NATO pentru a-şi justifica planurile.
„Presupusa ameninţare din partea Rusiei şi posibilitatea ca noi să invadăm Europa. Ei înşişi au inventat această poveste de groază şi o repetă an de an", a afirmat preşedintele rus, adăugând că, la fel ca în Marele Război Patriotic, aşa cum Rusia numeşte Al Doilea Război Mondial, soldaţii ruşi pe care el i-a trimis în Ucraina „luptă pentru viitorul nostru”.