Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat marţi la manevrele militare de mare anvergură la care participă mai multe ţări aliate, printre care şi China, în Extremul Orient rus, a transmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă, potrivit AFP.
- Publicitate -
Putin a ajuns la terenul de antrenament militar de la Serghievski, unul din locurile acestor exerciţii, numite Vostok-2022 (Orient-2022), a spus Peskov.
Manevrele ar urma să dureze până la 7 septembrie şi survin în contextul în care Moscova desfăşoară din februarie o ofensivă masivă în Ucraina.
„Este în desfăşurare o reuniune cu uşile închise cu ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi şeful Statului Major, Valeri Gherasimov", a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând că Putin va asista la faza finală a exerciţiilor după această reuniune.
Exerciţiile Vostok-2022 au început joia trecută prin manevre cu avioane de luptă, deplasări de unităţi de luptă antiaeriene şi simulări de deminare în Marea Japoniei, conform Ministerului rus al Apărării.