Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis felicitări întregului popor rus cu ocazia sărbătorii Crăciunului pe rit vechi, transmite agenţia TASS, citând biroul de presă al Kremlinului.
- Publicitate -
Putin a participat la o slujbă care a durat toată noaptea, la Biserica Marelui Mucenic Gheorghe Învingătorul din regiunea Moscovei.
”Această sărbătoare minunată răspândește lumina bunătății și a iubirii, aducând milioanelor de oameni speranță și bucuria comuniunii cu tradițiile spirituale ale strămoșilor noștri, transmise din generație în generație”, a afirmat Putin, potrivit comunicatului emis de biroul de presă al Kremlinului.
Biserica Ortodoxă și alte confesiuni, esențiale pentru unitatea socială
Președintele a declarat că apreciază profund rolul deosebit al Bisericii Ortodoxe Ruse și al celorlalte confesiuni creștine în întărirea unității sociale.
”Aş dori să menţionez cu profundă apreciere contribuţia imensă şi cu adevărat unică a Bisericii Ortodoxe Ruse şi a altor confesiuni creştine la consolidarea unităţii sociale, la conservarea bogatului nostru patrimoniu istoric şi cultural şi la promovarea educaţiei patriotice şi morale a tinerilor”, a adăugat Putin.
El a mai transmis că eforturile organizațiilor religioase în caritate, sprijin pentru veterani și dialog interconfesional merită recunoaștere.
”Organizaţiile religioase acordă o atenţie neobosită lucrărilor de milă şi caritate, îngrijirii celor nevoiaşi, sprijinirii participanţilor şi veteranilor operaţiunii militare speciale şi fac multe pentru a promova dialogul armonios interconfesional şi interetnic în ţara noastră. Această muncă importantă şi atât de necesară merită cea mai sinceră recunoaştere”, a continuat Vladimir Putin.
Mesaj de sănătate și succes pentru creștini
”Le urez creştinilor ortodocşi şi tuturor celor care sărbătoresc Crăciunul sănătate, succes şi toate cele bune”, a mai spus preşedintele rus.
Anul acesta, Vladimir Putin a participat la o slujbă ortodoxă de Crăciun care a durat toată noaptea, la Biserica Marelui Mucenic Gheorghe Învingătorul din regiunea Moscovei.
”După încheierea slujbei, şeful statului a discutat cu oamenii care s-au adunat la biserică”, a transmis biroul de presă al Kremlinului.
De regulă, Putin sărbătoreşte Crăciunul în afara Moscovei, iar de Paşte merge de obicei la Catedrala Hristos Mântuitorul. Cu toate acestea, anul trecut a participat la o slujbă ortodoxă de Crăciun în timpul nopţii la Biserica Sfântul Gheorghe Învingătorul de pe Dealul Poklonnaya din Moscova.