Duminică, 07 Iunie 2026

Volodimir Zelenski cere din nou Poloniei tancuri şi avioane de luptă

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 27 Martie 2022 106 < 1 min citire
Volodimir Zelenski cere din nou Poloniei tancuri şi avioane de luptă
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a îndemnat din nou Polonia să-i trimită tancuri şi avioane de luptă, pentru a ajuta Kievul să lupte împotriva invaziei ruse asupra ţării sale, informează duminică dpa.
Într-o conferinţă de presă cu omologul său polonez Andrzej Duda, Zelenski a atenţionat că dacă forţele armate ucrainene nu vor fi susţinute cu avioane de luptă şi tancuri, armata rusă ar putea deveni mai târziu o ameninţare la adresa ţărilor vecine, membre ale NATO.
Dacă partenerii Ucrainei nu vor ajuta Kievul în acest fel, există un risc ridicat ca armata rusă să devină o ameninţare nu doar pentru teritoriile vecinilor noştri - Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi statele baltice - cu şi o ameninţare militară directă generală", a spus Zelenski sâmbătă seara târziu, potrivit site-ului Preşedinţiei ucrainene, relatează Agerpres.
Şi atunci frontierele şi oraşele vecinilor noştri vor fi ameninţate de ruşi, a atenţionat Zelenski.
Un plan al Poloniei de a trimite avioane de luptă în Ucraina via o bază americană din Germania pare să fi fost abandonat după obiecţii ale SUA, în pofida rugăminţilor ucrainene. Washingtonul se teme că astfel de măsuri ar putea duce la o confruntare directă între forţele NATO şi armata rusă.
Taguri
Articolul anterior Ministerul britanic al Apărării îi avertizează pe ucraineni în legătură cu planurile rușilor
Articolul următor Armata de la Kiev recucerește mai multe localități. Noi coridoare umanitare pentru evacuarea civililor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei