Președintele chinez Xi Jinping a afirmat, în fața șefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez, că Spania și China apără dreptul internațional, despre care a spus că a fost grav afectat, și că se află amândoi „de partea corectă a istoriei împotriva legii junglei", informează agenția EFE.
- Publicitate -
Xi Jinping a subliniat poziția similară a Spaniei în ceea ce privește conflicte precum cel din Iran, la începutul întâlnirii pe care cei doi oficiali au avut-o în Marele Palat al Poporului, cu prilejul vizitei oficiale a premierului spaniol în China.
Șeful statului chinez a declarat că, „într-o lume în schimbare și turbulentă, ordinea internațională a fost grav afectată", și a subliniat că modul în care o țară tratează dreptul și ordinea internațională reflectă concepția sa despre lume, ordine, valori și responsabilitate.
„Atât China, cât și Spania avem principii și pledăm pentru justiție și suntem dispuși să fim de partea corectă a istoriei", a subliniat el.