Preşedinţii chinez şi rus, Xi Jinping, respectiv Vladimir Putin, susţin că relaţiile între ţările lor contribuie la pacea şi stabilitatea mondială, transmite agenţia AFP.
- Publicitate -
Xi, care l-a întâmpinat pe Putin la Beijing în prima vizită în străinătate din noul mandat prezidenţial al acestuia, a declarat că „legăturile între China şi Rusia nu sunt doar în interesul fundamental al celor două ţări şi al celor două popoare, ci şi benefice pentru pace, iar China este gata să colaboreze cu Rusia pentru a susţine echitatea şi dreptatea în lume". „Relaţia actuală între China şi Rusia a fost obţinută cu greu, iar ambele părţi trebuie să o aprecieze şi să o susţină", a adăugat el.
La rândul său, Putin a afirmat, conform unui comunicat al Kremlinului, că legătura între Moscova şi Beijing este un factor de stabilitate pe scena internaţională şi nu este nici oportunistă, nici îndreptată împotriva altcuiva. „Împreună, susţinem principiile dreptăţii şi o ordine democratică mondială care să reflecte realităţile multipolare, bazată pe legislaţia internaţională", a declarat Putin.