Preşedintele Ucrainei cere „acţiuni fără întârziere” din partea lumii, în mijlocul atacului forţelor Rusiei asupra celei mai mari centrale nucleare din Europa, relatează BBC.
- Publicitate -
"Cea mai mare centrală nucleară din Europa arde chiar acum", a spus Volodimir Zelenski, într-o înregistrare video publicată pe reţelele sociale.
El i-a acuzat pe ruşi că au tras intenţionat spre cele şase reactoare ale centralei de la Zaporojie folosind tancuri echipate cu termoviziune.
El a amintit de "catastrofa globală" de la Cernobîl şi a avertizat că un accident nuclear la Zaporojie ar avea consecinţe mult mai grave.
"Europeni, treziţi-vă, vă rog. Spuneţi-le politicienilor voştri că ruşii trag în centrala nucleară din Ucraina", a cerut el.
"Propaganda rusă a avertizat în trecut că va acoperi lumea cu cenuşă nucleară. Asta nu mai este doar o avertizare, este real", a mai afirmat preşedintele.