Eu știu că nu este o joacă să dai un copil dintr-un centru de plasament spre înfiere, fără să se respecte procedurile. E bine pentru ambele părți să fie lucrurile clare, ca să nu fie apoi probleme. Totuși, mi se pare că se exagerează cu atâtea rapoarte. Dacă știam că e atâta tevatură, nu știu dacă m-aș fi înhămat…" – ni s-a plâns o cititoare, care apreciază că singurul care trebuie să decidă dacă își acceptă noii părinți, evident, dacă are vârsta necesară, este copilul.
- Publicitate -
XXX
Exact în ideea cititoarei noastre, potrivit reglementărilor, adopția este încuviințată de către instanța judecătorească, însă numai după ce copilul a fost încredințat pentru 90 de zile familiei care dorește să-l adopte, astfel încât instanța să poată aprecia, rațional, asupra relațiilor de familie care s-ar stabili dacă adopția ar fi încuviințată. Chiar și după încuviințarea adopției de către instanță, DGASP este obligată să urmărească și să întocmească rapoarte trimestriale cu privire la evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și părinții adoptivi pe o perioadă de cel puțin doi ani după încuviințarea adopției. Dacă rezultatul evaluării este nefavorabil, adoptatorul are dreptul să solicite DGASPC, atenție, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului, reevaluarea. Chiar și rezultatul nefavorabil al reevaluării poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la tribunalul de la domiciliul adoptatorului.