Atâta vreme cât există locatari care păcălesc apometrele, prin tot felul de "șmecherii", oamenii au ajuns că creadă că au făcut degeaba această investiție.
- Publicitate -
Pe de altă parte, nu trebuie s-o facă nimeni pe "polițistul blocului" pentru a-i descoperi pe cei care fură apă. Totul se poate rezolva civilizat, prin aplicarea corectă a legislației. Nu de alta, dar trucurile pentru păcălirea apometrelor sunt de notorietate, mulți locatari plângându-se, de-a lungul anilor, că plătesc mai multă apă decât consumă în realitate. Or, în afară de pierderile care se mai produc pe rețea, la această situație contribuie și jongleriile de tot felul. Problema e că nici măcar reprezentanții asociației nu se încumetă să facă verificări inopinante în apartamentele oamenilor, cu excepția situațiilor de maximă urgență, pentru că nu le permite legea. Și-atunci, oamenii se întreabă prin ce altă modalitate pot fi depistate asemenea trucuri murdare?
Vigilență sporită
Apropierea sezonului rece, când costurile la întreținere vor exploda, îi face pe oamenii corecți să nu mai treacă cu vederea astfel de lucruri: "Eu văd cum e la casierie, când se plătește întreținerea. Rar vezi pe cineva să nu-și ia restul până la ultimul leuț… asta arată că mai toți nu stăm grozav cu banii, la cât se scumpesc toate… Mai e loc de hoții de genul ăsta, când oamenii nu mai știu cum să se chivernisească? Un vecin mai euforic a recunoscut că a făcut nu știu ce șmecherii cu racordul de apă la mașina de spălat! Și-atunci, să nu-l deranjăm cu un control neanunțat? Adică, apometrele sunt montate degeaba?" - se întreabă Elena Nicolae. Femeia recunoaște că atât ea, cât și vecinii săi, și-au făcut obiceiul din a analiza listele de plată afișate la avizierul asociației, dar deja unii i-au poreclit "polițiștii blocului". Ei au însă mari suspiciuni în privința unor familii, care, deși numeroase, plătesc sume "ridicol de mici" pentru apă și sunt de părere că asociația trebuie să se implice mai mult în această direcție.
Controale posibile prin lege
Ing. Nicolae Stan, responsabil cu probleme tehnice în cadrul Uniunii Asociațiilor de Proprietari, ne-a explicat că și verificările inopinante sunt posibile, temeiul legal în acest sens fiind HG 1588 din 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007 referitoare la organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, hotărâre publicată în Monitorul Oficial nr. 43 din 18.01.2008. Pentru asta, comitetului executiv îi revine sarcina să precizeze, în regu-lamentul intern al asociației, și metodele privind montarea apometrelor, modul de citire, permiterea accesului pentru verificarea repartitoarelor de costuri, apometrele intrând și ele în această categorie. Astfel încât, atunci când există diferențe mari între consumul de apă la branșament și suma consumurilor pe apartamente, comitetul executiv să poată constata dacă s-a umblat sau nu la apometre în condiții perfect legale.
Despre trucurile de păcălire a re-partitoarelor de costuri pentru căldură (am fost sesizați și în acest sens), vom scrie într-o ediție viitoare.