Arenda poate fi micșorată. Aflați când!

de Florica ZDRU Luni, 18 Februarie 2013 420
"Eu înțeleg, n-am cum să-l controlez pe arendaș cum își face treaba și nici nu mi-am pus în cap una ca asta. Sunt conștient că pământul cere multă muncă, cheltuieli peste cheltuieli. Dar nu pot să închid ochii când se micșorează arenda așa, ca din senin…" (Zamfir Mihai).
Domnule Mihai, indiferent de cauzele care duc la reducerea cuantumului arendei, așa cum acesta a fost stabilit prin contract, arendașul are obligația să explice arendatorului despre ce este vorba și să demonstreze că este de bună credință. 
Pe de altă parte, legea arendei permite ca în cazul scăderii cantității de recoltă din cauze obiective, arenda stabilită în bani să poată avea un cuantum mai mic față de cel stabilit inițial. De asemenea, dacă, pe durata arendării, întreaga recoltă a unui an sau cel puțin o jumătate din aceasta a pierit din motive de forță majoră, arendașul poate cere reducerea proporțională a arendei. Și nu în ultimul rând, în caz de calamitate sau de an agricol slab, cu toate că există contracte de asigurare a recoltei ce prevăd despăgubiri, valoarea arendei se poate, de asemenea, reduce. Dacă însă arendarea este făcută pe mai mulți ani, reducerea se va stabili la sfârșitul arendării, odată cu compensarea recoltelor tuturor anilor de folosință. De unde concluzia că proprietarul bunurilor agricole este coparticipant la pierderile arendașului.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei