Sâmbătă, 06 Iunie 2026

România bugetarilor și România privaților "Bugetarii știu că privații se sufocă și sub apăsarea lor, și sub presiunea crizei?"

de Florica ZDRU Marţi, 06 Octombrie 2009 443 5 min citire
"Bugetarii știu că privații se sufocă și sub apăsarea lor, și sub presiunea crizei?"
"Greva bugetarilor m-a făcut să mă simt măruntă!" (Ina Ioan, 35 ani, economist în mediul privat)
Statisticile arată că dintre toate țările Uniunii Europene, România are sectorul bugetar cel mai stufos, apăsând până la refuz pe umerii salariaților din sectorul privat, care abia mai pot duce povara crizei economice. Cu toate astea, tot bugetarii "sunt cei care ne dau cu tifla în nas, făcând greve după greve! Mă întreb, pe banii cui? Nu vreau să ne învrăjbim între noi, dar e prea de tot ce se întâmplă într-o țară bântuită de criză!" - Cristian George, 36 ani, salariat în… privat).
Cei care lucrează în sectorul privat știu foarte bine că în acest mediu, regulile sunt simple, cu atât mai mult în vremuri de criză economică. Adică, rămân în schemă doar angajații ale căror performanțe profesionale sunt cele mai bune, iar salariile sunt direct proporționale cu potențialul financiar al firmei.
Sunt criterii logice, care, potrivit opiniei cititoarei noastre ing. M. Neagu (41 ani), ele ar trebui aplicate imediat și în sectorul de stat: "E clar, în privat nu mai e loc de cârcoteli când tu, salariat, vezi cu ochii tăi ce dezastru financiar e în lume și la firma ta, ca să mai vii și cu pretenții că muncești mult, că ești cel mai tare pregătit, iar patronul nu te plătește destul!". M.N. nu înțelege, cu atât mai mult într-o perioadă cu probleme economice majore în întreaga economie, cum este posibil ca logica… din privat "să nu se pupe" cu cea de la stat? "Nu-ți trebuie multă informație ca să-ți dai seama că în sectorul bugetar, până la Dumnezeu te mănâncă sfinții! Mă refer că peste jumătate din bugetari, dovediți cu cifre, ard gazul pe criterii politice, dar și pe lefuri grase, și tocmai ei sunt cei care strigă cel mai tare. Să se facă odată restructurarea asta a statului! Dacă o să ne speriem de grevele bugetarilor, o să fie și mai rău! Au plâns vreodată bugetarii de mila privaților, s-au luptat în vreun fel pentru drepturile lor? Știu că la privat, chiar dacă ai sindicat sănătos, e foarte riscant să pui de-o grevă când știi că sacul e gol! Guvernul să facă bine și să nu cedeze acestui șantaj al celor din România bugetarilor și să restructureze odată sectorul ăsta, că o să punem și noi, cei din România privaților, de-o grevă, dar una așa pe termen lung. Să vedem atunci de unde-și mai iau lefurile grase bugetarii!"
Liderii de sindicat, nici usturoi n-au mâncat…
"Ce caută șefii sindicatelor la manifestările politice, la depunerile de candidaturi pentru Președinție? Nu cumva greva asta generală e cusută cu ață albă? Dacă sunt prost plătiți la stat, de ce nu pleacă la privat? Ca să vadă și ei cum e cu regulile și cu disciplina!" – Aurelian Moscu, 53 ani.
"Toți bugetarii
să ne respecte!"
"Bugetarii fac greve când vor mușchii lor pentru că la ei ține să ia pauze în muncă atunci când au chef sau să se facă așa, doar că muncesc, lucru care dacă s-ar întâmpla într-o firmă privată, ar zbura toți din schemă! Vreau să vă dau un exemplu clar, ce mi s-a întâmplat mie săptămâna trecută: am fost la doctorul de familie, m-am învoit de la muncă numai ca să iau o rețetă și să mi se verifice tensiunea. Era liniște deplină pe holuri, nu aștepta niciun alt pacient, eram singură. O femeie din cadrul administrației cabinetului m-a rugat frumos să am răbdare și să aștept, că domnul doctor are de rezolvat niște situații cu Casa de Asigurări. Dacă tot mă învoisem, am stat, ce era să fac? După mai bine de o oră, am bătut la o ușă de unde se auzea gălăgie, dar nu mi-a răspuns nimeni.
Am așteptat în dreptul ușii vreun semn. După alt timp de așteptare, s-a deschis ușa, iar eu am apucat să văd o masă întinsă, plină cu bunătăți. Chiar doctorul meu de familie sărbătorea cea, așa că nu se cădea să fie tulburat de pacienți. Culmea e că de atunci, tot doctorul e supărat pe mine și m-a avertizat ca de acum înainte să mă planific pentru orice, rețetă, consultație, chiar și pentru o întrebare! Eu lucrez la privat și dacă procedam așa cu un client, adio cu mine! Dar, dacă te plătește oricum statul, ce mai contează că-i sfidezi pe cei care îți asigură salariul lunar? Vorbesc doctorii atunci când fac greve despre nemulțumirile pacienților, se gândesc că cineva ar putea muri cu zile? Sau funcționarii de la ghișee își dau seama că ne sfidează cu comportamentul lor arogant? De ce nu se face grevă generală împotriva salariilor de lux și a pensiilor speciale?" - Loredana A., 47 ani.
"Ne facem de râs în UE!"
Anda Popescu (34 ani), Veri Apostol (51 ani), soții Daniela și C. Pricop fac parte din categoria celor care cred că această grevă are aproape sută la sută conotații politice! Suspiciunea lor se bazează pe ceea ce oferă realitatea românească la această oră: "un sac gol", datorii financiare mari, într-un cuvânt, tot ce poate să pună mai rău pe tavă o criză economică de proporții. "A face grevă pe această criză e pur și simplu bătaie de joc față de ceilalți români! Să se uite în jurul lor, în lume, și să vadă că și acolo se trimit oamenii în șomaj, și acolo cresc impozitele, dar nimeni nu face grevă! Ce exemplu dau bugetarii în Uniunea Europeană cu această grevă dezmățată? Nu degeaba suntem codașii Europei!".
Toți cei care și-au exprimat aceste puncte de vedere speră ca reforma statului să se producă, sperând că dacă lucrurile vor fi puse la punct odată pentru totdeauna, iar Legea salarizării unice își va produce efectele, astfel de manifestări de forță nu se vor mai petrece.
Taguri
Articolul anterior Alternative la telecomandă
Articolul următor Cosmetica la domiciliu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei