Când poți să muncești de acasă

de Florica ZDRU Vineri, 05 Iulie 2013 170
"Am auzit că legea permite să muncești de acasă. Am găsit un anunț în ziar, dar când i-am întrebat de contract, au dat-o cotită, apoi m-au întrebat de când nu lucrez și mi-au dat de înțeles că o să cădem noi la pace într-un fel, o să fiu mulțumit. Am mai avut eu probleme cu ITM-ul, m-a prins muncind la negru, tot așa, pe bază de blaturi… Se face contract sau o înțelegere scrisă cu firma când muncești de acasă? Aștept cu nerăbdare lămuriri. Vă mulțumesc, D. Mihai". 
Nici vorbă că o prestație la propriul domiciliu este o formă mascată a muncii la negru. Potrivit Manuelei Marcu, specialist în probleme de muncă, legea obligă ca și pentru acest gen de activitate, să se semneze un contract individual de muncă în formă scrisă. Mai mult decât atât, pentru a nu complica ulterior lucrurile, întrucât înțelegerile verbale inițiale ar putea fi ignorate de angajator, specialista atenționează că, în funcție de natura serviciului, în contract trebuie să apară neapărat genul activității salariatului, cum poate fi acesta controlat ulterior, cine-i asigură deplasarea la domiciliu etc. 
Salariat cu drepturi depline. Toate aceste demersuri sunt necesare întrucât și salariatul cu munca la domiciliu trebuie să beneficieze de toate drepturile recunoscute prin lege și prin contractele colective de muncă al căror loc de muncă este la sediul angajatorului. 
Important! Sunt considerați salariați cu munca la domiciliu angajații care îndeplinesc, la casele lor, atribuțiile specifice funcției pe care o dețin. Un avantaj al acestui tip de contract este că salariații își stabilesc singuri programul de lucru, iar angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului cu munca la domiciliu, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei