Mulți dintre cei care doresc să se mute în Uniunea Europeană nu știu ce posibilități există în acest sens, cum să solicite un permis de ședere sau care sunt riscurile asociate migrației ilegale, iar migranții care se află deja pe teritoriul UE nu își cunosc întotdeauna drepturile. Portalul UE privind imigrația constituie un prim punct de acces la informații actualizate și practice privind procedurile și politicile în materie de imigrație existente la nivelul UE și la nivel național. Lucrătorii, cercetătorii, studenții și cei care doresc să se alăture familiei lor care se află deja în UE pot găsi aici informații adaptate nevoilor lor cu privire la statul membru în care ar fi interesați să se mute. Portalul cuprinde și link-uri directe către site-urile autorităților naționale în domeniul imigrației. Utilizatorii pot, de asemenea, găsi informații clare cu privire la drepturile lor și să afle dacă au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul UE.
- Publicitate -
Adresa portalului
Interesant este că portalul arată care sunt modalitățile legale de trecere a frontierei spre UE și descrie riscurile asociate migrației ilegale, de exemplu, traficul și contrabanda. Migranții și potențialii migranți vor găsi aici și o listă cuprinzătoare de organizații guvernamentale și neguvernamentale pe care le pot contacta pentru a solicita asistență. În plus, organizațiile de sprijinire a migranților, precum și autoritățile din domeniul imigrației, serviciile de ocupare a forței de muncă și cadrele universitare pot, la rândul lor, beneficia de informațiile detaliate accesibile prin intermediul acestui site.
Portalul UE privind imigrația este accesibil în limbile engleză și franceză la adresa: http://ec.europa.eu/immigration/. Sunt în pregătire versiunile în limbile arabă și spaniolă ale site-ului și se lucrează, de asemenea, la variante de îmbunătățire a acestuia, pentru a se asigura o mai mare accesibilitate a portalului de pe diferite platforme tehnice.