Ce cadouri nu trebuie făcute de Crăciun

de Cuget Liber Vineri, 14 Decembrie 2012 411
Din păcate, frumosul și străvechiul obicei al oferirii de cadouri cu ocazia Crăciunului nu a rămas în afara aurei superstițiilor de bun sau de rău augur. Vă prezentăm, astăzi, o serie de superstiții din această categorie, culese, în ani, de-a lungul și de-a latul Europei:

l Pentru a alunga ghinionul, ori de câte ori oferi drept cadou un portofel, trebuie să pui în el niște bani, cel puțin o monedă
l În niciun caz să nu-ți treacă prin cap să oferi vreodată pantofi, ghete sau altfel de încălțăminte cu ocazia Crăciunului, întrucât cel care primește acest cadou va pleca sau se va îndepărta de tine.
l Evită să dăruiești orice fel de ceas, indiferent dacă este unul de mână, un orologiu sau un ceas deșteptător, pentru că, în acest fel, poți sugera că cel căruia îi este destinat are clipele numărate.
l Dacă îți dorești ca belșugul să fie aproape de tine în noul an, asigură-te că oferi cel puțin un cadou cu prilejul Crăciunului.
l Nu curăța sau nu spăla niciun cadou de Crăciun înainte de a-l oferi, întrucât în acest fel se spune că poți îndepărta norocul.
l Dacă persoana iubit îți dăruiește de Crăciun un cuțit, obiect care îți lipsește cu desăvârșite din bucătărie, înseamnă că relația voastră se va destrăma curând.
l Când ți-ai propus să dăruiești cuiva bani de Crăciun, ai grijă ca ei să fie într-un număr impar, astfel încât să nu poarte ghinion.
l Ai mare grijă și nu dărui un cadou primit de tine, decât dacă îți dorești ca în acest fel să înlături ghinionul ce a însoțit respectivul dar. În caz contrar, se sugerează că vrei să renunți la relația pe care o ai cu persoana ce ți-a dat respectivul cadou.
l Lucrurile dulci sau pline de arome, cum sunt ciocolata, fructele sau vinurile sunt de bun augur. Acestea semnifică faptul că vrei ca cel care le primește să se bucure de o viață dulce, astfel de cadouri simbolizând norocul.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei