Vineri, 05 Iunie 2026

Ce mai gătim astăzi

de Cuget Liber Luni, 09 Iulie 2012 358 2 min citire
Ce mai gătim astăzi
Salata "Răsfățul verii"
Ingrediente: 2 pepeni galbeni, 4 kiwi, 2 felii de pepene verde, 2 linguri mari smântână sau iaurt, o lămâie, 3-4 linguri miere de albine. Preparare: Se taie pepenii galbeni pe jumătate, apoi cu o linguriță mică scobim miezul și îl punem la rece. Kiwi se curăță și se scobesc, la fel procedăm și cu pepenele verde, apoi toate se adaugă în vasul pus la rece cu pepenele galben. Cojile de pepene se pun și ele la frigider până facem sosul: răzuim coaja de lămâie într-un vas, stoarcem lămâia bine, peste care punem două linguri mari de smântână sau iaurt. Amestecăm bine, apoi adăugăm trei linguri de miere de albine, încorporăm bine și sosul e gata. Scoatem cojile și fructele din frigider, apoi în fiecare jumătate de coajă aranjăm miezul de fructe amestecat, după care stropim din abundență cu sosul dulce acrișor și lăsăm totul la rece până în momentul servirii. 
"Pui turcesc"
O rețetă din repertoriul mereu surprinzător al bucătăriei turcești, această salată cucerește prin prospețimea dată de lămâie, verdețuri și, nu în ultimul rând, de murături. Ingrediente pentru patru porții: 2 piepți mari de pui, fără piele și os, 8-10 castraveți murați, 5 ardei copți, 2 morcovi, un sfert de țelină sau 2 bucăți de păstrârnac, o lămâie, 5-6 linguri ulei de măsline, 3 linguri pătrunjel și/sau mărar tocat , sare, piper. Preparare: Fierbeți pieptul de pui în apă cu sare și puțină lămâie. Lăsați carnea fiartă să se răcească și rupeți-o fâșii cu mâna. Tăiați castraveții murați rondele diagonale. Rupeți fâșii ardeiul copt. Curățați morcovii și țelina și treceți-i prin răzătoarea mare. Amestecați toate ingredientele într-un vas adânc. Adăugați verdeața tocată, zeama de lămâie și uleiul de măsline. Asezonați cu sare și piper. Introduceți la rece 30 de minute înainte de servire. Se servește rece sau la temperatura camerei, cu pâine sau lipii. Păstrați acest preparat la rece și folosiți-l pentru a realiza sandvișuri excelente.
Prăjitură cu miere
Ingrediente: o cană de miere, 1,5 căni de vin roșu, jumătate
cană de ulei, o linguriță rasă de scorțișoară, 4-5 cuișoare pisate, coaja de la o portocală, un plic de zahăr vanilat, un plic praf de copt, o lingură zeamă de lămâie, 3 căni de făină, 80 grame de zahăr pudră vanilat, un vârf de cuțit de sare. Preparare: Încingeți cuptorul la 160 de grade Celsius. Ungeți o tavă cu puțin ulei și pudrați-o cu făină. Amestecați într-un bol mierea, vinul și uleiul. Dacă mierea este zaharisită, încălziți-o puțin în cuptorul cu microunde sau băgați borcanul acoperit într-un vas cu apă fierbinte. Adăugați scorțișoara, cuișoarele pisate, zahărul vanilat, coaja de portocală și puțină sare. Adăugați praful de copt stins cu zeamă de lămâie. Încorporați făina treptat cu ajutorul unui tel. Turnați coca în forma de copt și introduceți-o la cuptor pentru 1 oră. După 45 de minute verificați cu o scobitoare dacă este gata. Dacă scobitoarea iese curată, fără urme de cocă, prăjitura este gata. După ce se răcește, scoateți prăjtura din tavă și pudrați-o cu zahăr pudră vanilat.
Taguri
Articolul anterior calendar religios
Articolul următor Uleiuri bune pentru gătit și prăjit

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei