Medicul de gardă Ce riscă persoanele care "se îndoapă" cu aspirină

de Florica ZDRU Sâmbătă, 31 August 2013 363
"Vă jur că un doctor mi-a reco-mandat să mă îndop cu aspirină, să iau în fiecare zi câte un comprimat, pentru inimă și probleme reumatice. Pentru ca acum, medicul de familie, să mă sperie… Aș putea afla exact ce riscă cei care se îndoapă cu aspirină, că nu vreau să mă debusolez după toate prostiile de pe internet? Cu mulțumiri, Doina".
Doamnă Doina, după cum ne-a explicat dr. Anca Sima, medic primar în cadrul Clinicii Homeo-med, aspirina, ca orice compus chimic dealtfel, are, pe lângă beneficiile recunoscute și o serie de efecte secundare. Efecte care se manifestă, în general, dacă tratamentul este îndelungat și administrat fără o recomandare medicală. În plus, medicul precizează că și întreruperea bruscă a unui tratament cu aspirină de lungă durată poate favoriza arsuri stomacale, iar prin atacarea mucoasei stomacului ne poate îmbolnăvi chiar de ulcer. 
Urmările excesului
La adulți, cu toate că previne bolile cardiace, excesul de aspirină poate duce la anemie sau hemofilie, afecțiuni hepatice (cazuri rare), indigestie, balonare, greață, diaree, arsuri și ulcer, vărsături și altele.
Cu toate că mulți oameni se tratează cu aspirină vreme îndelungată, fie și în scop preventiv, fără a sesiza efecte secundare, medicul atrage atenția că nu trebuie neglijate iminentele efecte secundare pe care le oferă acest medicament, folosit, dealtfel, din vremea grecilor antici.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei