Certificatul de urbanism, prelungit din oficiu?

de Florica ZDRU Joi, 06 Iunie 2013 110
"Aș vrea să știu dacă un certificat de urbanism se prelungește din oficiu sau, indiferent când termini lucrarea, mergi… pe mâna lui, fără să mai fie nevoie să-l prelungești? Cu mulțumiri pentru răspuns, Pascu Victor".
Dacă ați obținut deja certificatul de urbanism, iar acesta se află la limita termenului de valabilitate, iar dumneavoastră nu ați renunțat la construcția respectivă, singura soluție este să-l prelungiți, iar prelungirea nu se face din oficiu. Și asta întrucât certificatul de urbanism are o valabilitate de șase luni, până la doi ani de la data emiterii. Intervalul de timp este diferit în funcție de scopul pentru care a fost solicitat, de complexitatea investiției și caracteristicile urbanistice ale zonei în care se află imobilul, dar și de valabilitatea prevederilor din documentațiile urbanistice și din planurile de amenajare a teritoriului aprobate. 
Prelungirea, cu 15 zile înainte de expirare. Așadar, termenul-limită al certificatului de urbanism poate fi prelungit, iar cererea de prelungire se depune cu cel puțin 15 zile înaintea expirării documentului la Centrul Informare Cetățeni (incinta City Park Mall), Biroul 2 (telefon 0241-485524), în zilele de luni, miercuri și vineri, după următorul program: luni, între orele 08.30 - 18.30; miercuri și vineri, între orele
08.30 - 16.30. Eliberarea autorizațiilor și a certificatelor se face numai în zilele de marți și joi, între orele 08.30-16.30. Actele necesare prelungirii sunt o cerere-tip și certificatul de urbanism în original.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei