Vineri, 05 Iunie 2026

Colțul constănțeanului supărat

de Cuget Liber Luni, 05 Decembrie 2011 376 2 min citire
Colțul constănțeanului  supărat
Cu un puternic gust amar față de felul cum înțeleg unii vecini să-i mulțumească pentru efortul ca micuța porțiune de teren din fața blocului să arate frumos, Geta Mihora (46 ani) s-a gândit că rândurile de față îi vor "trezi la realitate" pe cei câțiva cârcotași din imobil și vor înceta cu șicanele la adresa ei și a familiei: "Nu vreau să dau acum lecții nimănui, majoritatea vecinilor știe că n-am ieșit în față cu nimic, am muncit și am tăcut. De ce am muncit? Pentru ca pământul din fața blocului să nu mai fie cu bălării. Dacă tot am avut ghinionul să stau la parter, măcar să am ceva frumos în fața ochilor. Am un frate șofer, mi-a adus o grămadă de pământ și semințe, răsad de flori de la țară, pe care le-am plantat și îngrijit toată vara. Și acum mai sunt tandafiri înfloriți, crizanteme, gazon verde, frumos. Nu m-am limitat numai la porțiunea din fața mea, ca să mă acuze ceilalți, ci în dreptul întregii noastre scări".
Dacă majoritatea locatarilor au felicitat-o și i-au mulțumit pentru strădania ei, unii chiar cerându-și scuze că nu-și fac timp s-o ajute, "mai mulți pensionari" au reclamat-o la președintele blocului că toată vara a udat florile din robinetul de la ghena de gunoi și că nici acum nu se poto-lește, irosindu-le apa pentru spălarea trotuarului. "Îi înțeleg că au pensii mici, dar câtă apă credeți că am consumat? În fond, cheltuiala se împarte la toți locatarii, administra-torul nu mi-a reproșat nimic, nicioda-tă. Sunt foarte supărată, și soțul, și copii la fel, chiar le bag mâna în buzunar tuturor? Pensionarii nemulțumiți au convocat o adunare și au cerut să plătesc eu toate pierderile la apă. Toată vara n-au zis nimic, și s-au trezit acum cu scandalul, ca și când ar fi grădina mea proprietate. E ceva de făcut ca să nu mai fie nimeni supărat?".
v v v
Efortul este într-adevăr lăudabil, stimată doamnă Mihora, mai ales că dumneavoastră faceți treaba primăriei, la mijloc fiind un teren care aparține domeniului public. Totuși, pentru a evita acele discuții și nemulțumiri, ideal ar fi să convocați adunarea generală a locatarilor, în cadrul căreia să cereți acordul tuturor pentru întreține-rea minigrădinii. Atâta vreme cât consumul de apă este suportat de toată lumea, ar fi mai bine ca lucrurile să fie tranșate odată pentru totdeauna.
Taguri
Articolul anterior E în folosul copiilor să fie sufocați cu cadouri?
Articolul următor Îmbrăcat prea gros, bebelușul poate face febră (2)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei