Vineri, 05 Iunie 2026

Colțul constănțeanului supărat

de Florica ZDRU Vineri, 13 Iulie 2012 283 2 min citire
Colțul constănțeanului supărat
Perioada maternității, a aducerii pe lume a unui copil sunt momente unice, absolut speciale, care se trăiesc, în covârșitoarea majoritate a cazurilor, cu maximă intensitate și, mai ales, responsabilitate. Aida Manole, însărcinată în șase luni, recunoaște că sarcina a făcut-o mult mai sensibilă față de perioada anterioară, însă medicul a asigurat-o că este un comportament normal în împrejurări de acest gen: "Necazul meu e că această sensibilitate exagerată nu e așa, degeaba, ci din cauza unor probleme cu sarcina pe care le am în ultimul timp. Doctorul ginecolog mi-a spus că trebuie să mă retrag din muncă, prin concediu pe care legea mi-l dă, obligat. La firmă s-au strâmbat un pic, apoi mi s-a spus că-mi aprobă concediul, dar pentru o lună, după care să revin la muncă, iar dacă o să mai am probleme, mai vedem... Treaba asta m-a supărat și mai tare, nu știu ce să fac!".
Concediul la care vă referiți se încadrează în categoria celor de risc maternal, fiind un drept al per-soanei însărcinate diagnosticată cu probleme care impun întreruperea muncii. Medicul specialist Iuliana Botezatu ne-a explicat că de acest concediu poate beneficia atât gravida salariată, cât și mama care își reia activitatea după efectuarea concediului de lăuzie, cu condiția să desfășoare o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii și alăptării. Asta, în situația în care angajatorul nu are posibilitatea să-i modifice corespunzător condițiile de muncă. Cât privește fracționarea concediului, și aceasta este posibilă, cu condiția ca per total, concediul să nu fie mai mare de 120 de zile. Acest concediu se poate acorda, fie de medicul de familie, fie de medicul specialist, prin eliberarea unui certificat medical în acest sens. E bine de știut că nu poate fi acordat în același timp cu alte concedii prevăzute de lege pentru persoanele salariate.
Taguri
Articolul anterior Berlinul îl convoacă pe ambasadorul român în Germania
Articolul următor Medicul de gardă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei