"Poți să mori în casa ta sau pe stradă, că nimeni nu se bagă!", este trista concluzie la care a ajuns Marieta Cuclea (46 ani). Femeia ne-a povestit că duminică, 16 iulie, a intenționat să ajungă la aniversarea unei nepoate, în centrul orașului. Pentru că distanța dintre locuința sa și locul unde urma să se desfășoare evenimentul nu era prea mare, s-a gândit că este o bună ocazie să facă puțină mișcare, așa că a luat-o pe jos. Cu toate că suportă căldura, de data asta, canicula a răpus-o, iar femeia a picat chiar în fața unui mic restaurant. Trecătorii n-au catadicsit s-o ajute în niciun fel, dimpotrivă, au tratat-o nu doar cu indiferență și nepăsare, ci și cu o serie întreagă de invective: "Îi auzeam ca prin vis spunându-și că m-am îmbătat ca scroafa, că au mai văzut ei doamne elegante, care beau de sting… Până la urmă, mi-am revenit singură, însă gustul amar nu cred că o să-mi treacă vreodată. Am vrut să scrieți despre asta din supărare că ne-am înrăit prea tare, și de la criză, și de la politică, nu mai avem nimic sfânt…".
- Publicitate -
Prin acest semnal, femeia a simțit nevoia să atragă atenția asupra faptului că, deși se vorbește de criza financiară 24 de ore din 24, puțini își mai fac timp să discute și despre criza morală a societății. Și-a propus să spargă ea gheața, vădit deranjată că există oameni care, nu numai că nu consideră oportun să dea o mână de ajutor celor aflați la nevoie, dar îi și insultă bazându-se doar pe niște presupuneri…