Mare scandal mare de când umblă prin lume vorba că ingrediendul de bază din lasagna comercializată în ultimul timp în magazinele britanice ar fi carnea de cal, iar "chestia asta" are legătură cu România. Văzând câtă isterie internațională s-a creat pe baza acestui subiect, cititoarea noastră, Nadia Vârnea, s-a declarat stupefiată, considerând că s-a făcut din țânțar, armăsar: "Mai bine s-ar scandalizA Agenția Națională Sanitar Veterinară în legătură cu bombele alimentare pe care le găsim pe rafturile ma-gazinelor, și nu mă refer neapărat la produse ieftine. Pe de o parte, specialiștii avertizează pe toate căile posibile că principala cauză de îmbolnăvire o reprezintă ali-mentele procesate îndesate cu E-uri și produse cancerigene de gust și rezistență, iar pe de altă parte, lucrurile merg mai departe. Pentru ca acum, când este vorba despre carne de cal, nu de șobolan, Doamne ferește!, să se isterizeze cu toții. Eu știu foarte bine că salamul de Sibiu, cel puțin în formula veche, era făcut din carne de cal, carnea asta era percepută ca o delicatesă. Indiferent de asta, am auzit acum specialiști spunând că această carne de cal este comestibilă, nu face niciun rău organismului. Pe vremea lui Ceaușescu, tata îmi spunea că existau abatoare în care se tăiau și se preparau cai, eu așa percep și acum carnea de cal ca pe ceva bun și scump. La cât de elegant este acest animal, nu văd de ce ar fi altfel. Sau or fi mai buni puii îndopați cu hormoni și tot felul de… stabilizatori?".Atâta vreme cât carnea de cal nu este interzisă, dincolo de confuziile privind episodul care a stârnit acest val de reacții negative, cititoarea noastră recomandă responsabililor din domeniul sanitar-veterinar să adopte aceeași atitudine virulentă și față de produsele cu adevărat nesănătoare care… stau să dărâme rafturile magazinelor, în mod special pentru copii. Chiar se impune asta, mai ales în cazul produselor speciale pentru copii, înainte de a ajunge un popor obez și bolnav de la mic la mare!
- Publicitate -