De când a devenit mamă, Maria V., din Constanța, a început să aibă disensiuni cu soacra sa (în a cărei îngrijire se află copilul, în vârstă de aproape patru ani), din cauza percepției diferite privind educația celui mic și, în mod special, a apetenței acestuia de a-și imita bunica. Însă nu s-a gândit nici o clipă că ele se vor acutiza într-atât încât să aibă nevoie de consilierea unui psiholog.
- Publicitate -
"Eu sunt o femeie simplă, am doar o școală profesională. În schimb, soacra mea a fost învă-țătoare și se consideră superioară tuturor. Nici soțului meu nu i-a plăcut cartea, este maistru, dar muncește cinstit și avem strictul necesar. Neavând posibilități financiare să ne cumpărăm casa noastră, locuim împreună cu mama lui de când ne-am căsătorit, la curte, într-o casă foarte frumoasă.
Nu pot să mă plâng, înainte de nașterea copilașului, soacra mea era mai cumsecade, avea mai multă grijă de persoana ei și nu prea se băga în treburile noastre. Însă, de când a venit pe lume băiețelul, s-a schimbat tare mult. Ea zice că îl iubește ca pe lumina ochilor și vrea să fie un copil model, să urmeze o facultate, nu ca noi, și să ajungă cineva în viață. Este foarte aspră cu el, aproape că nu îl lasă să se joace, se ocupă mult de educația lui, doar a fost învățătoare, iar cel mic, atunci când ajung eu acasă, nu mai vrea să stea deloc cu ea, chiar dacă eu am treabă, lucru pe care îl suportă greu.
Dar ceea ce o scoate din minți pe soacră-mea este că băiețelului îi place la nebunie s-o imite, iar eu, vă dați seama, nu pot să mă abțin și râd, mai ales atunci când se îmbracă în hainele ei și dă-i cu circul, mai scoate și limba la dânsa. Din cauza asta nu mai avem pace în casă. Mă pârăște soțului că habar n-am cum se educă un copil, că n-o să iasă nimic din el, că îi încurajez obrăzniciile, că nu-l învăț să-i respecte pe cei mari și chestii din astea. Îmi amintesc că și eu, și frații mei, când eram mici, îi imitam pe toți cei din jur, dar nimeni nu se supăra din asta, din contră, toți se distrau pe seama noastră. Chiar este grav ce face micuțul meu?"
Joaca nu trebuie percepută doar ca o distracție
Cu toții știm că celor mici le face o mare plăcere să se îmbrace în hainele celor mari și să se prefacă a fi altcineva, de obicei, persoane din cadrul familiei sau orice alt personaj imaginat de ei – ne-a explicat psihologul Speranța Băcana. Acest mod de a se juca este foarte important pentru ei, pentru că îi ajută să înțeleagă și să accepte și felul în care se comportă alte persoane din anturajul lor.
Specialiștii sunt de acord că imitația, percepută tot ca o joacă, favorizează dezvoltarea imaginației, iar primii care trebuie să o încurajeze sunt chiar părinții sau cei care se ocupă de educația lor, dându-le recuzita necesară (haine, mărgele sau bucăți de materiale cu care cei mici să se joace și să se costumeze, genți, pălării etc.).
Joaca celor mici nu trebuie percepută doar ca un mijloc de distracție, pentru că aceasta are un rol esențial în dezvoltarea copilului. Jucându-se cu obiecte simple și imitând lumea adulților, copiii încep să învețe lucruri despre lumea din jurul lor. Mai mult decât atât, jocul îi ajută la dezvoltarea capacităților de organizare, de vorbire și gândire, mai ales că ei învață punând întrebări, experimentând, stabilindu-și singuri situații care-i pun la încercare și găsind noi căi de rezolvare a situațiilor pe care le creează.
