Medicul de gardă Cum poate fi prevenită boala de rinichi

de Florica ZDRU Miercuri, 27 Martie 2013 380
"Prin amabilitatea medicului de gardă, aș dori să aflu cum pot să am o bună grijă de sănătatea rinichilor, să nu ajung la probleme grave. Mă interesează lucruri care depind de mine, nu forme de tratament. Vă mulțumesc, Diana Alecu"
Înainte de a intra în detalii, dr. Iuliana Botezatu, medic specialist în cadrul Phoenix Eastern Medical Center a precizat că boala cronică de rinichi acumulează toate problemele acestui organ, putând duce la insuficiență renală cronică. Totul, din cauză că rinichiul, ca și filtru al organismului, face diferența între elementele valoroase și cele toxice, periculoase și, deci, care trebuie filtrate și eliminate. 
Stilul de viață și dieta, decisive
Referitor la metodele de prevenire, pe primul loc se află adoptarea unui stil de viață și a unei diete sănătoase, care să permită funcționarea normală a rinichilor. Cu alte cuvinte, renunțarea la alimentația tradițională românească și trecerea la o dietă mediteraneeană, care se bazează pe un consum zilnic de legume și fructe. Mai exact, jumătate din aportul zilnic de alimente să fie din legume și fructe, cereale integrale, lactate cu grăsimi puține, carne albă de pasăre sau de pește. 
Fără lactate în exces. Chiar dacă lactatele nu trebuie să lipsească din alimentație, excesul este dăunător, la fel și sarea peste măsură. 
Consum echilibrat de lichide, bazat pe apă plată, sucuri naturale de casă. Și nu în ultimul rând, dușmanii bolilor renale sunt și exercițiile fizice. 
Important! Având în vedere că stadiul final din evoluția unei boli cronice de rinichi este insuficiența renală, ceea ce înseamnă că rinichiul nu mai dispune de capacitatea de curățare a organismului de toxinele acumulate, medicul atrage atenția că la orice mic semn care ne trimite cu gândul la o eventuală problemă renală să cerem părerea unui specialist. Căci, orice boală tratată din pripă poate fi mai ușor vindecată sau ținută sub control, astfel încât complicațiile să fie, pe cât posibil, evitate.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei