Dacă v-ați hotărât să plantați gazon în grădină, e bine să știți că puteți lua în calcul două opțiuni ul "î fie optați pentru unul pretențios, ornamental, folosind brazde de iarbă fină, fie pentru un gazon util. Unul dintre cei mai importanți factori care influențează această decizie este gradul diferit de îngrijire de care au nevoie cele două tipuri de gazon.
- Publicitate -
Gazonul ornamental, ca o plantă de grădină
Cunoscătorii știu că acest tip de gazon se remarcă printr-o culoare verde intens și o textură mătăsoasă. Din păcate, îngrijirea este dificilă și necesită mult timp, iar dacă este doar puțin neglijat, își va pierde aspectul lucitor foarte repede. Cel mai des este văzut pe terenurile de bowling, acolo unde jocul necesită o iarbă ca un covor, care să nu aibă nici cea mai mică deviație de nivel l Gazonul ornamental trebuie considerat ca o plantă de grădină. Valoarea sa este ea însăși o trăsătură și chiar una care scoate în evidență restul grădinii l Nu este un gazon deosebit de funcțional; nu suportă să fie călcat în picioare prea mult și nu este potrivit pentru locul de joacă al copiilor. Un gazon ornamental trebuie cosit destul de scurt, iar cosirea trebuie să se facă în mod frecvent și regulat, pentru a împiedica apariția buruienilor cu frunze late și a ierburilor sălbatice. Cosirea la dimensiuni mici lasă să se vadă orice imperfecțiune de nivel, astfel că trebuie săpregătiți solul aflat dedesubt cu foarte mare atenție, pentru a putea avea un gazon de înaltă calitate l Iarba folosită la gazonul ornamental are frunze foarte subțiri, crește relativ încet și, de obicei, se fixează greu. în mod normal, acest tip de gazon se face din semințe, deoarece amestecurile de semințe pentru gazoanele ornamentale sunt mai ușor de obținut decât brazdele cu iarbă ornamentală, însă perioada dintre germinarea semințelor și o bună acoperire a pământului este una dificilă, iar creșterea unui nou gazon poate fi complicată. Nu degeaba se spune că persoanele perfecționiste optează mai degrabă pentru gazonul ornamental, căci pentru ele nu va fi nicio problemă să-și dedice timp și efort întreținerii sale ca la carte.