Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sfaturi Cum să depășim stresul sărbătorilor

de Cuget Liber Miercuri, 30 Decembrie 2009 255 1 min citire
Este posibil ca această perioadă să aducă pentru unii dintre noi un plus de stres. Pentru a trece peste stresul sărbătorilor, specialiștii vă recomandă ca măcar în aceste zile să vă bucurați mai mult și să nu vă stresați ca totul să iasă perfect. Apoi, în legătură cu cadourile, știți zicala: "Calul de dar nu se caută la dinți". Importantă nu este valoarea cadoului, ci atmosfera în care sunt oferite, pentru ca să demonstrăm că în aces fel nu vrem să ne achităm de vreo datorie față de cel căruia îi dăruim ceva, ci vrem doar să știe că îl apreciem și că ne-am gândit la el în această perioadă.
Referitor la masa de Revelion, desigur că trebuie să fie specială, îmbelșugată și diversificată. Însă, de cele mai multe ori, ea este un adevărat festin și ne poate da organismul peste cap. De aceea, indicat ar fi să lucrăm mai mult la aspectul mesei, decât la conținut, cel mai important fiind să rămânem veseli și optimiști, pentru că numai așa vom simți sărbătorile. Și, mai ales, să nu uităm nici un moment că sărbătorile trebuie să ne liniștească mintea și sufletul, să ne facă mai calzi, mai darnici și poate mai aproape de Dumnezeu.
Taguri
Articolul anterior Meniu pentru masa festivă
Articolul următor Evenimentele sportive ale anului 2010 (III)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei