Cum să îngrijești florile iarna

de Cuget Liber Luni, 03 Decembrie 2012 496
Orice iubitor de flori ar trebui să știe că odată cu venirea iernii, plantele de apartament au nevoie de o îngrijire specială, pentru a putea să reziste aerului uscat și luminii mai puține. Specialiștii au și câteva sfaturi ce ajută ca florile să treacă bine și peste anotimpul rece.

Lumina și temperatura. Zilele sunt mai scurte și mai puțin însorite, așa că e bine să așezi ghivecele în locuri care primesc cât mai multă lumină naturală. Dacă le pui la fereastră, ai grijă când aerisești, pentru ca aerul rece de afară să nu bată direct pe plante. Din cauza încălzirii, aerul este mai uscat, de aceea este indicat să pui vase cu apă pe calorifer sau poți să grupezi ghivecele mai mici într-o tavă, pe un strat de pietricele acoperite cu apă. O altă modalitate de a mări umiditatea este să pulverizezi frunzele, ferind florile, dar metoda nu se aplică plantelor cu frunze pufoase (de exemplu violete africane sau begonii).
Toaletarea. Curăță frunzele de praf cu un burete, dacă planta are frunze mari, și sub jet de apă, dacă are frunze mici. Verifică atent și dosul frunzelor, pentru că acolo își găsesc adăpost diverși dăunători, cum ar fi păianjenul roșu. Stropește plantele cu insecticid, mai ales pe pământul din ghiveci.
Evitați udarea excesivă. În timpul iernii, este bine să reduci frecvența udărilor. Excesul de umiditate omoară planta. Udă florile cu apă la temperatura camerei doar după ce apa din ghiveci s-a evaporat, iar farfurioara este uscată, și doar dimineața. Dacă este nevoie, completează pământul din vase, dar nu schimba ghivecele până la primăvară.
Plante cu îngrijire specială. Mușcatele trebuie ținute iarna în încăperi reci (7-15 grade Celsius). Unele plante, cum sunt begoniile, nu se mai udă iarna, ci se lasă la uscat până în primăvară. Violetele de Parma se stropesc de două ori pe săptămână cu apă în care s-a dizolvat o linguriță de zahăr. Ai grijă să nu stropești frunzele și florile, deoarece se pătează și se ofilesc.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei