Temperaturile sunt deja în creștere, iar vehiculele au de suferit în urma efectelor nocive ale climei. Deși unele efecte ale căldurii sunt doar de moment și nu afectează propriu-zis automobilul, altele îi pot provoca pagube serioase. Tocmai de aceea specialiștii recomandă câteva metode pentru a vă apăra automobilul de temperaturile ridicate:
- Publicitate -
Ștergătoarele de parbriz trebuie să fie impecabile
Ștergătoarele de parbriz au avut de suferit după o iarnă grea și trebuie verificate pentru a vă asigura că vor oferi performanțe optime în momentele în care veți avea nevoie de ele. Ridicați ștergătorul de pe parbriz cu grijă și inspectați suprafața de contact. Dacă veți observa neregularități – cum ar fi bucăți rupte sau crăpături extrem de adânci, este recomandat să înlocuiți ștergătorul respectiv. Cea mai bună măsură de a verifica eficiența unui ștergător este să udați parbrizul și să folosiți comanda de ștergere cu o singură trecere. Dacă ștergătorul lasă urme și nu a șters prabrizul după cea de-a doua trecere, acesta trebuie înlocuit. Scâr-țâitul ștergătoarelor de parbriz poate fi rezolvat cu ajutorul unei soluții găsite în comerț - înlocuirea acestora nefiind neapărat necesară dacă nu manifestă simptomele menționate mai sus. Nu uitați să schimbați lichidul de parbriz cu soluție de vară și să aveți în permanență un vas cu lichid de rezervă în portbagaj.
Rezervorul nu se umple până sus
Verificați periodic nivelul uleiului de motor și înlocuiți-l conform intervalelor specificate în cartea tehnică a vehiculului dumneavoastră. Este indicat să verificați și filtrul de aer al vehicului pentru a vedea dacă nu este murdar sau îmbâcsit. Evitați să alimentați rezervorul de carburant până la refuz și închideți cu atenție capacul acestuia.